Punct şi virgulă

Sunt ani de când, în fiecare decembrie, le cer elevilor a căror dirigintă sunt scrisoarea către Moş Crăciun. În epoca mail-urilor, a mass-urilor şi a SMS-urilor, o temă ca aceasta... Să ceri elevilor să scrie pe coală A4, caligrafic, respectând convenţiile unei scrisori bine întocmite, cu dată, formulă de adresare etc., ca pe vremuri, dar fără notă la română (doar e temă la dirigenţie, nu?) e o provocare. Am vaga bănuială că asta e totuşi tema pe care o fac toţi, de la A la Z ( la T, mă rog), onest, cum pot mai bine, fără scuze, fără ascunzişuri, fără să întârzie. Iar scrisul de mână, cu cea mai aleasă caligrafie, de multe ori pe pagini împodobite cu arabescuri miniaturale, grija pentru aşezarea în pagină, pentru corectitudine (aşa cum în alte situaţii nu se întâmplă) îmi demonstrează în fiecare an acelaşi lucru: bucuria cu care adolescentul, elevul meu, se întoarce spre copilărie, "inima tuturor vârstelor", cum ar spune poetul-filozof. Care e totuşi miza? Participarea la

Atunci când dai elevilor o temă de creativitate se nasc, mai mult sau mai puţin, poveşti, situaţii, personaje. Şi, de multe ori, personajele sunt atât de vii, încât nu-şi mai ies din rol sau noi, cei care le vedem, le uităm acolo în poveste... Frumuseţea cu temele este aceea că ele, chiar dacă se repetă de la un an la altul, elevii sunt alţii, deci poveştile sunt altele. Se întâmpla cam cu zece ani în urmă la o clasă de mate-info şi tema era ca fiecare elev să compună un text publicitar original pentru un produs existent pe piaţă sau pentru unul imaginat. Sigur că urma să evaluez/notez ţinând cont de mijloacele lingvistice de realizare a scopului persuasiv în discursul publicitar, de mijloace audio sau/şi vizuale utilizate etc. Şi, probabil, că au fost teme de toate felurile şi elevi de toate felurile. L-am reţinut, dintre toţi, pe el, un băiat cu o statură masivă care contrasta izbitor cu chipul de copil, aşezat la peste 1,80 m altitudine. Fuseseră, până să-i vină rândul, prezent

Dacă ar trebui să formulezi câteva tipologii specifice anilor de liceu, ai spune, cu siguranţă: Tocilarul, Chiulangiul, Rockerul, Băiatul de bani gata, Poetul etc.,  cu femininele de rigoare. Cam astea îţi vin în minte, nu? Eu cred, totuşi, că se poate mai mult - peisajul licean de azi e mult mai pitoresc: - Băiatul-care-îşi-face-părul-cu-placa   se distinge de departe ("de departe" la propriu şi la figurat) din mulţime (oare de ce?). Nu este niciodată grăbit, pentru că orice mişcare bruscă i-ar deranja bretonul. Are adesea piercing şi este dependent de oglindă. Nu vorbeşte niciodată foarte tare, din contră, rosteşte cuvintele apăsat şi rar ca, de pildă: Îmi-daţi-vo-ie-să-plec?-Mă-simt-rău-am-în-ghi-ţit-di-mi-nea-ţă-fi-xa-tiv. - Diva lasă întotdeauna în urma ei mirosul de parfum scump şi alaiul format din clonele ei (şi admiratorii, pe care nu-i observă, la naiba!). E îmbrăcată doar cu lucruri de firmă, pe care ştie să le poarte aşa încât o observi pe ea, şi nu hainele sau

Să spunem că ai fi profesor. De română. Ce-ai face dacă ai intra în clasă, cu cele mai bune gânduri de a verifica lecţia, temele, de a da note (mari) etc. şi în clasă ai găsi întuneric şi, după uşă, o stafie, de două ori mai înaltă decât tine şi determinată să te sperie? ... Pe catedră lumânări şi doi dovleci ştirbi, altfel zâmbitori (ei nu răspund la lecţie, nu ?) Pe tablă lilieci şi păianjeni negri (de carton, dar scary, oricum). Şi foarte important! în bănci sunt totuşi elevi... Cu dinţi de vampir, dar elevi... Ai două variante:  1. Zâmbesti superior, transformi fantoma în elev, la fel vampirii, laşi dovlecii pe catedră (treacă de la tine), verifici lecţia, temele, dai note etc.;  2. Te transformi în vrăjitoare, laşi fantoma, laşi vampirii,  verifici totuşi lecţia, temele, când pui notele se lămuresc toţi, eşti vrăjitoarea cea rea. Ar mai fi totuşi o variantă.  3. Eşti profesor. De română. Apreciezi povestea. Şi decorul, şi personajele (chiar dacă sunt de împrumut). Iubeşti creativ