sâmbătă, 1 ianuarie 2011

La anu' şi la mulţi ani!

Primiţi cu Pluguşorul? Tradiţia spune  că de Anul Nou în curţile gospodarilor trebuie să intre cetele de flăcăi cu Pluguşorul, cu urări de belşug şi sănătate.
Sigur că povestea lui bădica Traian, netrunchiată, strigată de flăcăi în costume populare, cu buhai, clopoţei şi bice, mai poate fi auzită doar prin satele de munte, acolo unde duminica încă sătenii ies la slujbă în portul românesc, sau la televizor sau poate în vreo postare pe youtobe.
Aşa că iertat să ne fie că cei 9 de la XA au avut doar trei clopoţei (unul era chiar vechi, autentic), costumele fie olteneşti, fie moldoveneşti, fie munteneşti (dar veritabile), iar Pluguşorul, ....Pluguşorul un pic, un pic de tot adaptat (în numele caracterului colectiv, tradiţional şi anonim al creaţiilor folclorice), aşa încât să poată capta atenţia câtorva zeci de profesori şi mai (mai ales) a câtorva zeci de elevi (a căror euforie în pragul vacanţei de iarnă acoperea frânturile de discuţie ale dascălilor).
Vocile - 5 băieţi şi 4 fete - au dat viaţă preţ de câteva strofe poveştii străvechi: Aho, aho, copii şi fraţi, /Staţi puţin şi nu mânaţi,/ lângă boi v-alăturaţi/ Şi cuvântul mi-ascultaţi./S-a sculat mai an / Bădica Traian....(în sală e încă murmur). Apoi o voce hotărâtă de fată anunţă alt Pluguşor: Chiar dacă sună altfel/ Vă zicem din sufleţel! /Şi cu inima curată/ Cum v-am zis şi altădată! Ia mai mânaţi măi, flăcăi, / Şi sunaţi din zurgălăi! Hăi! Hăi!  (în sală e linişte, dintr-o dată!).
În fine, urările devin concrete: Pentru dragii profesori/ Avem doar urări cu spor/ Tezele să corecteze/ Absenţe să motiveze/ Să nu se mai enerveze! (cu asta am făcut câţiva elevi fericiţi!).
Apoi particularizate (şi, credeţi-mă, exerciţiul de creaţie colectivă a fost foarte distractiv: păstrând metrica populară şi schimbând câmpul lexical, în funcţie de profesor/ disciplină, un anacolut ici, colo, scuze! Şi la asta adăugând că "românul s-a născut poet"...): Pentru doamna directoare/ Îi dorim un an cu soare/ Să aibă sponsorizare/ Să facă liceul floare! (voci de aprobare); Pentru profa de engleză/ Note mari să pună-teză/ Merry Christmas îi dorim/ Sănătoşi să ne găsim! ( din nou voci de aprobare); Pentru doamna de latină / Un an cu multă lumină, / Îi promitem să-nvăţăm,/ Declinări să repetăm! (vocile aprobatoare au îngheţat?); Pentru proful de la mate/ O urare-n baza şapte/ La mulţi ani cu sănătate!/ Mai puţină geometrie/ Şi mai multă bucurie! ( public încântat, aşa poezie mai zicem şi noi, cei cu teză la mate); Pentru profa de la sport/ Care-i campioană-n tot/ Multă mişcare şi spor/ Pentru anul viitor! (feedback de aprobare până la sfârşit); Pentru profa de chimie / O formulă cum se ştie /De urări de sănătate/ Note bune şi de toate!; Şi la info sănvăţăm/ Pagini WEB să proiectăm/ În Pascal noi să lucrăm/ Şi note mari să luăm! Şi la anul cu mult spor/ Pe lângă calculatoooor!
Desigur, nu am uitat nicio disciplină de studiu (sunt multe! deci nu e loc aici). Pentru română (pentru mine, adică), versuri compuse de cei 9, în secret, deci nu le-am reţinut. Le-am auzit atunci, la serbare, prima dată, şi spuse în cor, cu bucurie în voci şi în priviri şi îmi e suficient să păstrez atât.
La final, peste auditoriu, o ploaie de grâu curat (de-adevăratelea!) sincronizată cu urarea rostită hotărât, adevărat, atemporal, pentru că asta chiar e o poveste cu copii de 16 ani din Bucureşti, îmbrăcaţi în costume populare: Şi la anu' să trăiţi/ Să vă găsim înfloriţi / Ca merii / Ca perii/ În mijlocul verii! / Ca toamna cea bogată/ De toate-ndestulată....La anu' şi la mulţi ani!


Notă: Prima variantă a Pluguşorului a fost compusă cu acel XII H (genial) şi refăcută acum, după 4 ani cu actuala clasă.

11 comentarii:

  1. Frumos! Citind aceasta postare mi-aduc aminte cu nostalgie de orele frumoase de limba romana din liceu sustinute de draga voastra profesoara si diriginta, pe vremea aia diriga noastra...Bucurati-va si profitati din plin de aceasta imbinare a utilului cu placutul cand creativitatea este apreciata, cand atmosfera este de sarbatoare desi lucrurile sunt luate in serios, cand ora de romana este cu adevarat atragatoare, nu te plictiseste si nu-ti dai seama cand trece timpul!
    Felicitari doamnei profesoare Sapoiu pentru blog si pentru faptul ca reuseste sa-i determine pe elevi sa fie creativi si uniti! De asemenea felicitari elevilor inspirati!
    La Multi Ani pentru Noul An si multe ore de romana cu note bune!

    RăspundețiȘtergere
  2. Dupa stil (fraze ample, ceremonioase, exprimare cursiva) esti Alina R. (absolventa de romana-spaniola. Mersi, Alina. La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  3. La multi ani! Multumesc de comment.Este interesant blogul tau.Felicitari!
    Sunteti bine? Cand veniti la Sibiu?
    Va astept si va pup!

    RăspundețiȘtergere
  4. Pentru Cristina:" Profei de religie acum/ Îi dorim un an mai bun/ Să ne vedem cu sănătate/ În suflet cu bunătate/ Doamne-ajută-ne în toate!"

    RăspundețiȘtergere
  5. Hihi , m-ati "prins "! La Multi Ani!

    RăspundețiȘtergere
  6. Si pentru diriga noastra
    Care e cea mai frumoasa
    Ii dorim sa ne ajute
    Sa citim romane multe
    Note mari sa ne tot dea
    In anul ce v`a urma.>:D<
    imi cer scuze de comentul intarziat.
    este frumos sa stim ca dirignta noastra este mandra cu o asemenea clasa, iar noi de asemenea suntem bucurosi sa va avem ca diriginta.Faptul ca ne incurajati la astfel de idei,de prerzentari,ne face sa vedem altfel orele de romana si sa prindem mai mult drag de scoala(bine..poate doar unii copii fac asta).Dar e mai frumos cand avem activitate, cand surptindem si alti profesori si ne facem clasa mai "faimoasa", mai respectata iar profesorii pe care ii mai avem se vor mandrii si ei cu astefel de elevi.Ce pot spune..sper ca vom mai avea astfel de activitati si in anul 2011, iar la sfarsitul liceului clasa 9A,actuala 10 A, sa lase o amprenta permanenta in acest liceu pentru viitorii elevi si sa devenim un model asa cum si ceilalti au ajuns sa fie pentru noi(XII H).

    RăspundețiȘtergere
  7. Deci foarte tare cum a iesit plugusorul!
    Cand au inceput colegii de la 10A sa-l cante parca i-au trezit pe ceilalti din amorteala care i-a prins de la atatea colinde cantate de celelalte clase :))

    Felicitari tuturor,mai ales doamnei diriginte pt. idee si sustinere!:D

    10A rullz \m/

    RăspundețiȘtergere
  8. A fost foarte amuzant plugusorul.
    Mi-a placut atunci cand am vazut o sala plina de persoane cu zambetul pe buze.
    Va multumim,ca sunteti diriginta noastra si ca ne sustineti in tot ceea ce facem!

    RăspundețiȘtergere
  9. Anul Nou a venit....iar eu,recitind acest articol mi-am amintit fiecare moment din serbarea de anul trecut...dorul acelor clipe este de neimaginat...imi este dor de orele de romana...de fiecare zi care incepea la 8:00 cu o noua lectie,un nou capitol,o noua nota...Va doresc un An Nou plin de realizari,sanatate (ca e mai buna decat toate) si bucurie! LA MULTI ANI!

    RăspundețiȘtergere
  10. @Amina
    Mulţumesc, Amina! Cu întârziere (după 9 zile fara laptop, la munte), dar bucuria pe care mi-a adus-o comentariul tău e aceeaşi şi azi, pe 6 ianuarie. La mulţi ani! Să ai un an bun!

    RăspundețiȘtergere
  11. să-nvățăm se scrie așa!

    RăspundețiȘtergere