Punct şi virgulă

Am un mouse fermecat. L-am primit luni, de peste mări și țări, și ieri m-am lăudat la școală de câte ori am avut ocazia. Ai auzit de mouse care scanează ? îmi întreb colegul de informatică, care mă privește un pic suspicios, un pic curios. Arată ca un mouse obișnuit , explic eu, doar că are pe talpă o fereastră prin care scanează suprafața pe care îl plimbi . Colega de informatică m-a interogat serios, așa că a trebuit să dau detalii (mai mult sau mai puțin) tehnice: că pe ecranul laptopului vezi imaginea scanată, din care apoi, ai opțiunea să decupezi ce sau cât vrei și, în plus, poți să salvezi documentul în ce program vrei, inclusiv în Word.  Cu colegii de română discuția a fost mult mai nuanțată, că de! filologii și partea tehnică - mai răruț, dar dacă e vorba de ... vorbe, apoi ăștia suntem. Așa că aria limbă și comunicare, mai precis catedra de limba română a trecut de la încântarea colegei și a colegului meu - gen câte texte literare poți prelua pentru teste - la propunerea

Am avut o lună plină, adică februarie. N-am avut timp să vorbesc, pe-aici, dar am făcut altele multe - corectarea tezelor de la simularea examenului de bacalaureat, olimpiada de limba română - faza pe sector, participarea la un curs de evaluare (CCD), ședință cu părinții pentru discutarea rezultatelor de la simulare, Consiliu Profesoral, olimpiada - faza pe municipiu, finalizarea unei cărți didactice, o scurtă intervenție Digi24, pregătirea suplimentară săptămânală pentru bacalaureat, pregătirea unor elevi pentru Olimpiada de Lingvistică, revizuirea unui material pentru o carte științifică (gata, sper, în martie-aprilie). Și asta e cea mai scurtă lună a anului!

Colega mea, mamă a unei (superbe) fetițe de 9 ani, mi-a povestit cum, la ziua unui coleg al fiicei ei - o petrecere organizată acasă - distracția principală a copiilor, acoperind 90% din timp, a fost să se joace fiecare pe tableta lui. Restul de 10% din timpul petrecerii au mâncat, au cântat Mulți ani trăiască , s-au îmbrăcat, încălțat, împachetat cu fularele din dotare și au plecat. Cam asta a fost tot. Cei doi-trei copii fără tabletă personală și-au petrecut timpul uitându-se la cei cu tabletă și visând că la următoarea lor aniversare vor intra în rândul lumii  picimii civilizate și vor primi și ei ceea ce, de fapt, li se cuvine, adică deja banala tabletă. De ascultat muzică, de dansat, de văzut un film împreună, nici vorbă. Un joc de interior, adecvat vârstei (sunt atâtea!), care să-i facă să socializeze, să se cunoască, să se bucure împreună, să se certe chiar, nici pomeneală! Concluzia gazdelor, având în vedere că sărbătoritul avea și el tableta lipită de mâini, o fi fost, des