luni, 3 februarie 2014

Când începe respectul pentru copilul tău

Când fiica mea avea patru ani şi jumătate (cum a trecut timpul!), s-a întâmplat ceva care m-a făcut să conştientizez că, pe lângă ceea ce-i ofer deja copilului meu (iubire necondiţionată, protecţie, căldura familiei, atenţie, timp etc.), trebuie să mai adaug ceva esenţial: anume respect.

A venit într-o zi de la grădiniţă extrem de supărată, pe motiv că, deşi i-am spus că engleza e frumoasă, ei nu i se mai pare aşa. Şi atunci am întrebat-o ce nu-i mai place la limba engleză. Profesoara, zice ea grav. Nu-mi place profesoara. De ce? întreb. Fiindcă are haine nearanjate şi mai ales fiindcă ne dă porecle şi ne vorbeşte urât. 

Primul gând al meu a fost să-i prezint persoana în cauză în culori mai frumoase. O cunoşteam personal pe profesoara de engleză care colabora cu educatoarea fiicei mele. Mi-am făcut un calcul simplu: teacher are păr blond, e înaltă, e tânără (cam ca mine atunci). Cât de greu să fie? Iar dacă poreclele sunt în engleză, e şi acesta un mod de a învăţa cuvinte noi. Şi am enumerat cu glas calm şi sigur atributele merituoasei teacher.

O licărire de neîncredere în ochii copilului meu de patru ani mi-a întrerupt discursul, abia început. Balanţa din mine (sau profesoara din mine) a văzut cumpăna (sau pericolul): să deformez realitatea pe care copilul o vede şi să fac o zână dintr-o fiinţă despre care şi eu credeam că e o persoană căreia îi mai scapă amănunte, eufemistic vorbind (fusta cu fermoarul stricat şi prins cu ac de siguranţă, mirosul omniprezent de tutun, părul blond - pe jumătate - prins mereu cu un plastic etc.), sau să acceptăm împreună că teacher nu e şi nici nu e nevoie să fie miss paradis, atâta timp cât e ştiutoare de carte, iar jobul ei este, chiar şi prin porecle, să îi înveţe pe copii engleza.

Am ales varianta fără zâne false, varianta amuzantă în care teacher-cu-fusta-prinsă-cu ac-de-siguranţă a găsit modalitatea cea mai bună ca micii elevi să reţină cuvinte rare precum beaver (atribuit unui copil cu prognatism superior) sau mai puţin rare, precum mouse (atribuit unuia cu urechile mari).

Ok, English is fine, zice fiica mea de patru ani. Şi profesoara e ... Profesoara mă învaţă.
Iar eu mi-am putut privi copilul în ochi, cu respect.

Este esenţial să-i tratăm pe copiii noştri, indiferent de vârsta pe care o au, ca pe oameni întregi, care observă,  au păreri, care gândesc şi care au dreptul să fie ascultaţi. Unde poate şi unde trebuie să intervină părintele - şi aceasta este esenţial: în formarea unui sistem de valori la care copilul să se poată raporta, fără ca părintele să aibă vreo urmă de teamă că va da greş.