Punct şi virgulă

Cum te simţi ca profesor când vorbeşti în faţa unei clase în care majoritatea elevilor afişează o politeţe de complezenţă? Cu alte cuvinte, o fi interesant ce spuneţi, dar mie mi se pare plictisitor şi stau cuminte fiindcă mi-e jenă să fac altceva ... Oricât de interesant ar fi subiectul lecţiei, oricât de grozavă ar fi expunerea, elevii de azi nu mai sunt cei de ieri. Generaţiile de acum câţiva ani mai aveau ceva urme din răbdarea (din vremea şcolii în comunism) de a asculta stoic expuneri preţioase şi de a urmări cu creionul în mână demonstraţii complicate. Copiii de azi însă ştiu de când s-au născut că informaţia e la un click distanţă şi nu vor înţelege în veci de ce trebuie să asculte expuneri plicticoase. Ca să-i câştigi de partea ta, trebuie să-i faci să se simtă parteneri în lecţii vii, dinamice, interactive, în care să exploreze, să descopere, să experimenteze. Clasa a IX-a E, filologie, intensiv engleză. Lecţie despre text ficţional şi nonficţional. Definim conceptele. Le

Întâi am avut emoţii că nu prind sala goală (cabinetul de română, unde învaţă elevii cărora le sunt dirigintă, 10 C-ul adică).  M-am uitat în orarul lor - super potriveală: de la 9 la 10 miercurea merg la cabinetul de franceză. Da' m-oi întoarce la timp, până se sună de ieşire? Mici emoţii am avut, deşi m-a ajutat Sebi (elevul meu din 10 C, care era de serviciu pe şcoală, ca şi mine) să aleg fructele şi mai ales să le ducă. Înapoi, traversând curtea şcolii, am cules câteva frunze din parcul liceului - ciudat cum toate culorile toamnei se pot aduna într-o mână de frunze ... altă emoţie , de toamnă. Aranjamentul mi-a luat mai puţin de trei minute şi alte două să "împrumut" pentru  a lăsa scris  pe tablă cuvintele Poetului (... ca în refrenul cântecului). Înainte de a se suna mi-am anunţat elevii, dându-le ceva emoţii , să vină direct în clasa noastră, fără să iasă în pauză. Nu pot decât să-mi imaginez (i-am lăsat să descopere singuri decorul şi să-l şi împartă), cu plăc

Am fost elevă a Liceului Pedagogic din Buzău la sfârşitul anilor '80, când toate materialele auxiliare pentru lecţiile demonstrative pe care le făceam eu sau colegii mei se bazau, la propriu, pe lucru manual. Revoluţionarul xerox a apărut mai târziu, iar de sursele infinite ale internetului, nici vorbă. Aşa se face că munceam la fişele de lucru pe rupte, de multe ori în echipă, dacă foiţele de indigo se toceau prea tare ... Să scrii şi să desenezi zeci de fişe era epuizant, dar atunci, în absenţa unei alternative, era normalitatea. Să te prindă seara lucrând la materialele auxiliare pentru ziua de practică pedagogică era (mă repet) normalitatea.  În fine, retrospectiv privind, îmi dau seama de ce aşteptam şi savuram, atunci când ţineam o lecţie, mai ales etapa trecerii de la o temă la alta. În contextul în care proiectele de lecţie, extrem de riguros alcătuite, scrise de mână (cum altfel), amănunţite şi tehnice (tehnicitatea trebuie înţeleasă ca o calitate, fiindcă ascundea ore d